Situația critică a bibliotecilor școlare

Situația critică a bibliotecilor școlare: fără personal, în mediul rural sunt deschise adesea doar pe bază de voluntariat


Într-un răspuns oferit senatorului Dan Lungu de Ministerul Educației Naționale se arată faptul că bibliotecile școlare primesc periodic finanțare pentru achiziția de carte școlară, conform programelor și solicitărilor profesorilor, dar că există o problemă la nivelul personalului acestor unități.

„Legea Educației nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevede obligativitatea absolvirii studiilor de biblioteconomie pentru cei care doresc să ocupe un post de bibliotecar. În mediul urban, personalul este suficient în 80% din situații și calificat în domeniu în 100% din cazuri, situație care diferă însă în mediul rural, neatractiv pentru absolvenții studiilor superioare de biblioteconomie”, au precizat reprezentanții ministerului în răspunsul formulat.

Cu excepția Inspectoratului Școlar al municipiului București și structurile din județele Buzău, Bacău, Maramureș și Sălaj, care consideră că bibliotecarii și documentariștii sunt în număr suficient, în toate celelalte județe sunt raportate carențe mari la nivelul personalului, iar acest lucru ține și de prevederile legislative.

Din datele oferite de minister, dar și din observațiile mele din teren, constat că bibliotecile școlare sunt o cenușăreasă. Personalul, bibliotecari și documentariști sunt într-un număr insuficient în multe locuri sau lipsesc cu desăvârșire. Am găsit comune în județul Iași – dar îmi imaginez că nici în altă parte lucrurile nu stau mai bine – unde bibliotecile sunt deschise câteva ore pe săptămână exclusiv prin voluntariat. Nu cred că așa facem învățământ de calitate sau insuflăm dragoste de carte copiilor”, a explicat Dan Lungu, senator USR de Iași.

Situația bibliotecilor școlare reflectă adevărul din toate statisticile existente ce atrag atenția asupra consumului minim de cultură al elevilor din mediul rural din România. În același răspuns oferit de Ministerul Educației Naționale, se remarcă faptul că doar 20% dintre elevi împrumută și alte cărți din oferta bibliotecilor școlare decât cele impuse în bibliografia obligatorie. Iar bibliografia obligatorie este accesată în biblioteci doar de către 60% dintre elevi.

 

„Datele prezentate de Ministerul Educației ne arată cât de mult trebuie reformat și regândit sistemul educațional. Avem nevoie de politici educaționale implementate la nivelul ministerelor Culturii și Educației pentru a atrage copiii către lectură și de campanii de sensibilizare la nivel național. Momentan acționăm doar cu paliative – ONG-urile donează cărți bibliotecilor, ministerul poate crește fondurile pentru achiziția de carte, dar problema fundamentală nu este tratată: copiii noștri citesc din ce în ce mai puțin!”, a declarat Dan Lungu.

În acest context, senatorul atrage atenția asupra faptului că strategia de promovare a lecturii trebuie să devină o prioritate, că sintagma „proiect de țară” ar trebui să fie o realitate construită în jurul culturii și educației, dar nu doar la nivelul învățământului superior și al cercetării, chiar dacă există mari probleme de finanțare și acolo.

„Prinși de tăvălugul cotidian, când discutăm despre rate la bănci, salarii și pensii, despre toate probleme imediate, care ne ating personal, lăsăm în mod nedrept în plan secund acele investiții, financiare, personale și profesionale în viitor. Mai ales în viitorul copiilor. Am demarat o campanie de donare de cărți care merg către bibliotecile din mediul rural. Am fost în mai multe comune din Iași, m-am întâlnit cu ieșeni, deopotrivă adulți și copii, care au moștenit o dragoste de carte în condiții absolut vitrege. Pentru ei trebuie să reformăm sistemul”, a completat senatorul ieșean.

Răspunsul complet al Ministerului Educației Naționale poate fi găsit la link-ul următor.