Situația bibliotecilor școlare

În data de 16 octombrie 2017, Dan Lungu a adresat o întrebare domnului Liviu Marian Pop, Ministru al Educației Naționale.


Stimate domnule Ministru,

Am făcut, de la începutul mandatului de parlamentar, mai multe apeluri publice pentru a susține diverse inițiative care să apropie copiii de lectură, de carte, de la vârste cât mai fragede. Aceasta deoarece cifrele statisticilor sau cercetărilor nu sunt departe de a fi înfricoșătoare – testul PISA din 2012 ne arată că un procent de 37,5% din adolescenții de până în 15 ani din România sunt analfabeți funcționali, citesc un text fără să îl înțeleagă. Barometrele realizate la nivelul opiniei publice ne arată că peste 50% dintre români nu ai citit o carte în viața lor. Pentru ca lucrurile acestea să poată fi schimbate, trebuie ca tinerii să fie apropiați de lectură încă de la cele mai mici vârste. Dincolo de inițiativa primilor dascăli pe care copiii îi întâlnesc în școli, un loc important de promovare a lecturii îl reprezintă bibliotecile școlilor, mai ales cele din zonele rurale.


Întreaga întrebare poate fi citită aici.