Senatorul USR Iași Dan Lungu semnalează 10 probleme ale vieții culturale de la sate

Prin proiectul Până hăt de carte!, Senatorul USR Iași Dan Lungu ajunge în comunele din județul Iași, unde constată câteva probleme ale culturii la sate. Vizitele implică o radiografiere a stării culturii în mediul rural: Dintr-o  strategie culturală județeană, care din păcate la Iași nu există, nu poate lipsi revitalizarea căminelor culturale, instituții care mereu au fost foarte importante, dar care după ’90 se află în criză de conținut și de misiune socială. Semnalarea problemelor vieții culturale de la sate cere și o strategie pe măsura gravității acestora, lucru pe care senatorul îl include în programul de campanie și de activitate.  Expunem 10 probleme actuale ale culturii din mediul rural.

10 PROBLEME ALE CULTURII ÎN MEDIUL RURAL

  1. Consum cultural foarte scăzut în mediul rural.
  2. Cămine culturale fără activitate și fără personal de specialitate.
  3. Absența asociațiilor și fundațiilor culturale în mediul rural, care ar putea fi parteneri pentru proiecte culturale sau promotori.
  4. Lipsa activităților de formare artistică (cenacluri, scriere craetivă, piese de teatru).
  5. Necunoașterea surselor de finanțare pentru proiecte culturale și de tineret.
  6. Lipsa unei strategii culturale la nivel de Consiliu Județean, cu o sursă de finanțare dedicată pentru mediul rural.
  7. Izolarea culturală a satelor – nu intră în circuitul unor turnee de teatru, muzicale, de lecturi etc.
  8. Nu există centre de difuzare a ziarelor, revistelor, cărților.
  9. Lipsa sălilor dotate tehnic pentru difuzarea filmelor.
  10. Lipsa unui program național de includere a mediului rural în circuite de turism cultural.
Dacă vrei să contribui și tu la analiza situației culturii la sate, așteptăm sugestiile și ideile la adresa de e-mail: cabinet.senator.danlungu@gmail.com.