Senatorul USR Dan Lungu cere Primăriei Pașcani să înceapă procedura de clasare a galeriilor subterane – Comunicat de presă

Senatorul USR Dan Lungu a scris primarului Municipiului Pașcani, Dumitru Pantazi, pentru a-l îndemna să înceapă procedura de clasare a galeriilor aflate sub Palatul Cantacuzino-Pașcanu și împrejurimile acestuia. Conform prevederilor legale, reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură pot da curs acestui demers numai după primirea unei cereri de clasare din partea Primăriei Municipiului Pașcani, în proprietatea căreia, la momentul de față, monumentele subterane se află.

În adresa trimisă zilele trecute către Primăria Municipiului Pașcani, Senatorul USR Dan Lungu a menționat că, până să ajungă să scrie această adresă, a contactat în prealabil reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Iași. Aceștia însă, în răspunsul lor, au specificat că nu se pot autosesiza, fiind necesară o cerere de clasare din partea actualilor proprietari. Acest demers concret pentru începerea clasării galeriilor subterane este urmarea unui șir lung de solicitări, adrese și interpelări trimise atât Primăriei Municipiului Pașcani, Direcției Județene pentru Cultură sau chiar Ministrului Culturii și Identității Naționale. Acestuia din urmă, Senatorul USR i-a adresat o interpelare în ședința Senatului, privind includerea galeriilor în patrimoniul național al României și finanțarea restaurării lor. Această interpelare a fost adresată în contextul în care, într-o declarație publică din timpul unei conferințe de presă, reprezentanții Primăriei Pașcani au susținut faptul că reabilitarea galeriilor se va întâmpla odată cu reabilitarea Palatului Cantacuzino-Pașcanu, cheltuielile fiind acoperite din aceeași finanțare europeană destinată deja acestui proiect.

Situația a părut una încâlcită și îngrijorătoare însă în momentul în care Ministrul Culturii a susținut în răspunsul său că deși administrația locală a orașului Pașcani a inițiat demersurile de restaurare și punere în valoare a proprietății publice Palatul Cantacuzino-Pașcanu, iar Ministerul a susținut acest demers emițând avizele legale cu celeritate, pentru ca în anul 2018 să se poată trece la execuție, „în acea documentație nu s-au făcut referiri la eventuale galerii subterane care ar fi prezentat un interes de punere în valoare”, deci nici la finanțarea reabilitării lor.

Faptul că la absolut toate solicitările trimise din partea cabinetului parlamentar privind contractul de finanțare al proiectului de restaurare ni s-a răspuns că aceste date sunt confidențiale este unul îngrijorător. Dacă reprezentanții Primăriei Pașcani au susținut public faptul că reabilitarea galeriilor este inclusă în proiect, nu văd de ce ar păstra, în continuare, sumele alocate secrete. Cert este că din tot acest hățiș birocratic părem să nu ieșim cu ușurință, așa că nu putem permite ca starea galeriilor subterane să se agraveze. Ele trebuie, în definitiv, clasate, iar Primăria sper că va răspunde rapid apelului nostru de colaborare”, a menționat Senatorul USR Dan Lungu.