„Salvați căminele culturale!”

Doamnelor și domnilor senatori,

cînd vorbim despre cultură, chiar și despre criza din sistemul cultural, cel mai adesea ne referim în mod reflex la mediul urban. Ne plângem – pe bună dreptate! – de situațiile dramatice din instituțiile de cultură din orașe. Creșterile salariale de la începutul anului trecut, binevenite pentru sectorul artistic, prin sarcina financiară suplimentară neacoperită au creat adevărate blocaje în teatrele și în operele din țară care, în cel mai bun caz, nu mai au bani de premiere. Pe de altă parte, Legea 250/2001 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general se aplică într-un alt spirit decât cel al încurajării actelor culturale noi și inovative, iar despre transparență se poate vorbi în puține cazuri. Însă toate aceste dificultăți și probleme legislative se regăsesc în mediul urban; la oraș. În satele din România, nici măcar la aceste probleme nu se ajunge, fiindcă instituțiile culturale sunt ca și inexistente, iar asociațiile de cultură așijderea. Din păcate, nu există și nu a existat vreo strategie coerentă a unui Guvern în ultimii 20 de ani care să încerce să propună o ofertă culturală pentru cei care locuiesc la sate.


Textul integral al declarației poate fi consultat aici.