Pentru prima dată Curtea de Conturi forțează transparența la Uniunea Scriitorilor – Comunicat de presă

„În urma verificărilor Curții de Conturi cu privire la modul de cheltuire a banilor publici primiți de către Uniunea Scriitorilor din România de la Ministerul Culturii, echipa de audit a constatat existența unei serii de nereguli, pe care le-a și semnalat într-un raport. Printre cele menționate de membrii acesteia se numără problema dublei finanțări, precum și problema majorării nejustificate a cuantumului finanțării de la un an la altul pentru aceleași proiecte. Totodată, reprezentanții Curții de Conturi au semnalat că nu există încă niciun împuternicit al Ministrului Culturii și Identității Naționale desemnat să verifice utilizarea banilor încasați de Uniunea Scriitorilor din aplicarea timbrului literar, deși legea prevede în mod expres asta.
Verificarea realizată de Curtea de Conturi a României s-a desfășurat în perioada 06.05.2019 – 26.07.2019 și a făcut parte din acțiunea cu tema „Auditul financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat pentru anul 2018 la Ministerul Culturii și Identității Naționale”. Informațiile referitoare la problemele în gestionarea și cheltuirea fondurilor publice de către Uniunea Scriitorilor fac parte dintr-un răspuns primit de către Dan Lungu, senator USR, în urma solicitării unor informații de interes public.”

Echipa de audit a constatat, după verificare, „faptul că nu a fost justificată majorarea finanțării unui proiect cultural comparativ cu fondurile acordate în cadrul ediției anterioare, susținută în anul 2017”. Totodată, aceștia au adăugat și că prin verificarea decontării de către Ministerul Culturii a proiectelor derulate de Uniunea Scriitorilor din România, au constatat că „proiectul Gala Poeziei Române Contemporane, Ediția a VIII-a” a beneficiat în cursul unui an de o finanțare dublă în cadrul proiectelor prioritare, prima finanțare fiind în valoare de 20.000 de lei, iar cea de-a doua finanțare în valoare de 51.583 de lei”. În acest caz, echipa de audit a recomandat recuperarea sumei decontate pentru cea de-a doua finanțare.

A trecut ceva timp de când luptăm pentru transparența în finanțele uniunilor de creație, pentru că banii cheltuiți bine înseamnă mai multe proiecte pentru scriitori și artiști. Din păcate, Uniunea Scriitorilor din România nu a răspuns la nicio astfel de solicitare privind transparentizarea bugetului. În lipsa transparenței, când nu se fac verificări constante și când nu există interes din partea autorităților pentru rapoartele celor care cheltuiesc banii publici, finanțele ajunse la destinatar se împuținează văzând cu ochii. Iar atunci când vorbim despre breasla noastră literară, despre scriitori, este cel mai limpede că banii devin din ce în ce mai puțini – pentru că putem vedea cu ochiul liber cum ei, destinatarii finali, au de suferit de pe urma  proastei administrări a finanțelor publice. Scriitorii, de la cei tineri la cei în vârstă, cu toții au nevoie de ajutor. De la sprijinirea debutului, la rezidențe și burse de creație, la ajutoare sociale sau campanii de promovare a lecturii – toate ar trebui să se regăsească pe primele locuri în cheltuielile Uniunii Scriitorilor” a menționat Dan Lungu, senator USR.

Acesta a mai adăugat și faptul că se bucură că instituțiile statului au început să facă lumină în cheltuirea finanțelor publice la Uniunea Scriitorilor, pentru că asta înseamnă mai mulți bani pentru proiectele câtor mai mulți scriitori. Totodată a solicitat, pe această cale, noului Ministru al Culturii să vegheze la transparența și legalitatea cheltuielilor realizate din finanțările pe care le acordă, precum și la corecta gestionare a fondurilor provenite din timbrul literar.