Ministerul Culturii a lăsat bibliotecile la mila publică, Ziarul de Iași

Bibliotecile publice nu vor avea parte de cărţi noi nici anul viitor, chiar dacă, conform Legii nr. 186/2003, art.8, Ministerul Culturii se obligă să organizeze anual această achiziţie de cărţi şi de reviste ale culturii scrise pentru a actualiza colecţii din bibliotecile publice aflate sub autoritatea consiliilor locale ori judeţene.

Acest lucru reiese din răspunsul la o interpelare adresată de către senatorul USR Dan Lungu Ministerului Culturii, care menţionează că, „În ultimii patru ani, suma provenită din profitul net al Companiei Naţională Loteria Română – S.A., conform articolului menţionat anterior (Art.23, alin. 1 din Legea 186/2003), a fost nesemnificativă în raport cu necesarul de cărţi menit să completeze colecţiile din bibliotecile publice. De asemenea, după cum se ştie, bugetul Ministerului Culturii şi Indentităţii Naţionale din ultimii ani a fost unul care acoperă cu greu necesarul de cultură, astfel din fondurile avute la dispoziţie s-a stabilit alocarea  sumelor către diferite proiecte şi programe culturale prioritare pe agenda instituţiei noastre“, este menţionat în răspunsul oferit de Ministerul Culturii.

Textul integral poate fi citit aici.