La un an de proiect: „Până hăt de carte!” a ajuns la biblioteca din comuna Popești, cu o donație de 417 cărți

Sâmbătă, 17 martie 2018, prin campania „Până hăt de carte!”, 417 cărți au fost donate bibliotecii din comuna Popești, județul Iași. Comuna Popești se află la 40 km depărtare de mun. Iași și are în jur de 4.000 de locuitori, după datele ultimului recensământ din 2011.

 

LA UN AN DE LA LANSAREA PROIECTULUI, PESTE 1500 DE CĂRȚI DONATE CĂTRE OPT BIBLIOTECI DIN MEDIUL RURAL IEȘEAN

Din martie 2017 și până în prezent, prin inițiativa „Până hăt de carte!”, am reușit să punem pe rafturile a cinci comune ieșene un număr de 1.690 de cărți, care au fost strânse în urma apelului public lansat în luna martie 2017, de către Biroul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu. Acesta, alături de parteneri şi voluntari, a demarat, pe 23 martie 2017, o campanie publică de strângere de carte pentru bibliotecile din mediul rural.

Din luna martie anului trecut și până în prezent, 410 cărți au ajuns la biblioteca din comuna Probota, 250 la cea din Erbiceni, 240 la Andrieșeni, 237 la Ciortești, 270 la Gorban, 223 la Moșna, 320 la Cotnari. La acestea se adaugă donația de sâmbătă, 17 martie 2018, când Biblioteca „Dimitrie Sturza” din Popești, de 417 volume.

„Este foarte important să sensibilizăm cât mai mulți oameni care să doneze o carte pentru cei din mediul rural, care de multe ori sunt uitați de lume. Bucuria cu care ne întâmpină când mergem la ei este atât de importantă pentru noi, iar acest lucru merită tot efortul. Dacă donezi o carte, e ca și cum ai deschide o ușă către noi lumi celor care nu pot face asta. Dacă într-un an de la lansare am reușit să deschidem măcar una pentru vreun copil sau profesor, atunci pentru noi este cea mai mare bucurie”, spune Dan Lungu, Senator USR Iași, inițiatorul campaniei.

Menționăm că proiectul „Până hăt de carte!” s-a născut în urma depistării problemelor cu care ne confruntăm în ceea ce privește consumul de cultură și educația din țară, în special cele care privesc mediul rural. De cele mai multe ori, problemele mediului rural sunt puse pe modul „așteptare” și mai apoi uitate cu desărvârșire.

 

CITITORI și BIBLIOTECI LA SATE?

Județul Iași înregistra 180.000 de cititori activi în 2012, însă, în 2016 cifra totală a coborât la 161.011 cititori activi. Majoritatea comunelor înregistrează între 300 și 600 de cititori anual, dar nu puține sunt comunele unde în bibliotecă intră un cititor la trei zile, luând în calcul și populația școlară. La nivelul județului Iași, majoritatea cărților intrate în bibliotecile rurale nu provin din achiziții, cum ar fi normal, ci din donații.

Campania USR Iași vine în întâmpinarea problemelor culturale de acest gen, cu care mediul rural românesc se confruntă, și încearcă să contribuie la formarea noii generații și a unui public de cititori, de consumatori de cultură.

Cărțile care au ajuns astăzi în rafturile bibliotecii din comuna Popești au fost strânse cu ajutorul donatorilor și cu cel al partenerilor. În continuare, rămâne deschis apelul către cei care vor să doneze cărți sau să fie voluntari ai proiectului.

 

UNDE ȘI CUM POȚI DONA PENTRU „Până hăt de carte!”

Potențialii donatori de carte vor putea aduce cărțile la punctele de colectare amenajate cu sprijinul partenerilor.

Locații partenere:

  •     Biroul Parlamentar: Str. Grigore Ureche, nr. 3, bloc Walter Mărăcineanu, mezanin;
  •     Retro Cafe: Str. Lascăr Catargi, nr. 50;
  •     Meru: Bld. Carol I, nr. 3;
  •     Teatru Fix: Str. Cuza Vodă, nr. 10;
  •     Acaju: Str. Sf. Sava, nr. 15;
  •     Cafeneaua Noastră: Str. Sf. Lazăr, nr. 30;
  •     Harmony Café: Str. Păstorului, nr. 6 (lângă Hotel T23, Campus Tudor Vladimirescu).

 

Totodată, cei care vor să doneze şi se află în imposibilitatea de a ajunge la punctele de colectare mai sus menționate ne pot contacta (0725. 321 313) și o echipă de voluntari se va deplasa la domiciliu pentru a le prelua.

 

Pagină de facebook, aici.

Instagram, aici.