Din gura leilor de patrimoniu, rag megafoanele – Comunicat de presă

Senatorul USR Dan Lungu atrage atenția autorităților locale ieșene asupra felului în care acestea tratează unul dintre cele mai importante monumente istorice ale României, anume Obeliscul Leilor. Aflat în centrul Parcului Copou, monumentul este cunoscut și sub denumirea de Monumentul Regulamentului Organic și datează încă din perioada anilor 1834 – 1849, când a fost construit. Astăzi însă monumentul este complet neglijat de autoritățile și instituțiile publice care ar trebui să se ocupe de conservarea acestuia, printre cei patru lei sculptați fiind amplasate difuzoarele mari ale unui sistem audio, toate fiind la rândul lor conectate printr-o rețea de cabluri care stau agățate de coloana din piatră. Totodată, soclul masiv este și el desenat și vandalizat.

Monumentul, cel mai vechi din județul Iași și unul dintre cele mai vechi din țară, a fost realizat în urma unei petiții semnate de către boieri și reprezentanții înaltului cler, înaintată pe atunci domnitorului Mihail Sturza. Ei doreau ca prin realizarea lui să-și arate recunoștința față de imperiul protector, anume Rusia, și cel suzeran, anume Turcia, care au contribuit la întocmirea Regulamentului Organic. Domnitorul a acceptat și astfel planurile Obeliscului cu lei au fost înfăptuite de inginerul Gheorgeh Asachi, iar pentru materializarea lor au contribuit financiar marea boierime și înaltul cler. Regulamentul Organic este prima legiuire de organizare politico-administrativă și juridică a Principatelor Române și a fost adoptat la București și la Iași, în anul 1831.

Obeliscul leilor, așa cum a fost numit monumentul, figurează totodată și pe Lista Monumentelor Istorice ale Județului Iași, la numărul 1550, fiind clasat drept monument istoric încadrat în categoria B, adică reprezentativ pentru patrimoniul cultural local. Intervențiile asupra monumentelor istorice de acest tip se fac, conform prevederilor Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, „sub inspecţia şi controlul propriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv ale direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu personal atestat şi agreat”. În aceste intervenții se încadrează toate lucrările care pot compromite imaginea și afecta bunăstarea monumentului, respectiv, „amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe şi în monumente istorice”. În cazul nerespectării acestor condiții, „personalul de inspecție abilitat are dreptul să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală”.

E trist cum reușim  să ne batem joc chiar și de cel mai vechi monument al nostru. Autoritățile, în loc să se mândrească cu Monumentul Regulamentului Organic, îl ignoră. E de văzut cine a reușit performața să infiltreze printre lei niște megafoane sinistre și să agațe de soclu câteva cabluri, care, la cum sunt prinse unele de altele, nu doar compromit imaginea monumentului, dar par și un real pericol pentru oricine se apropie de ele. Totodată, nu pot să-mi explic cum reprezentanții Poliției Locale care patrulează constant prin Parcul Copou nu au ochi pentru acest monument. Dincolo de megafoanele care nu au ce căuta pe un monument de patrimoniu, e mâzgălit constant; părinții și bunicii trebuie educați în acest sens – să nu-și mai lase copiii să deseneze pe monumentele de patrimoniu. Din păcate, nu avem suficientă educație în acest sens, nu știm cum să conservăm monumentele istorice ale Iașului și cum să respectăm istoria; iar când vom începe să învățăm, s-ar putea să nu mai avem ce respecta”, a menționat Dan Lungu.