„Până hăt de carte!”, la biblioteca din Ciortești

Astăzi, prin campania „Până hăt de carte!”, un număr de 237 de cărți au fost donate bibliotecii din comuna Ciortești, județul Iași. În lunile trecute au fost donate un număr de 410 de cărți bibliotecii din comuna Probota, 250 de volume bibliotecii din comuna Erbiceni și alte 240 bibliotecii din comuna Andrieșeni.
Cărțile au fost strânse în urma apelului public lansat în luna martie de către Biroul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu care, alături de parteneri şi voluntari, a demarat o campanie publică de strângere de carte pentru bibliotecile din mediul rural.
„Este îngrijorător faptul că în România, în mediul rural, ne confruntăm cu o lipsă cronică de fonduri pentru achiziții de carte. La fel de îngrijorător este și faptul că în jur de 50 % de populația de peste 16 ani nu a citit nicio carte în ultimul an. Tocmai pentru că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la formarea noii generații și a unui public de cititori, de  consumatori de cultură, campania USR Iași încearcă să răspundă problemelor culturale cu care se confruntă mediul rural românesc. În ultimele săptămâni, am fost plăcut surprinși de înmulțirea apelurilor telefonice pentru preluarea de donații de carte de la domiciliu. Prin urmare, mare parte din cărțile ajunse azi, la biblioteca din Ciortești, au fost strânse cu ajutorul ieșenilor implicați și binevoitori, cealaltă jumătate fiind constituită dintr-o donaţie considerabilă a unui bucureştean”, transmite Dan Lungu.

Puteți citi întregul articol aici, pe site-ul Ziarul de Iași.
Mai multe detalii despre campania de strângere de carte puteți găsi pe pagina noastră de Facebook.